Gică Hagi a vorbit despre campania de calificare la Campionatul European din 2020. Într-o grupă cu Spania, Suedia și Norvegia, 'Regele' consideră că România ar trebui să-și propună obiectivul cel mai înalt - primul loc.
Spania este una dintre favoritele la câștigarea EURO 2020, în timp ce Suedia a impresionat la Cupa Mondială din Rusia (sfert de finală) și în Liga Națiunilor (a câștigat o grupă cu Rusia și Turcia).
https://twitter.com/UEFAEURO/status/1069198419070201856
"Obiectivul, care este? Obiectivul este calificarea, nu? Atunci trebuie să faci orice e posibil să te califici, să iei fiecare meci în parte, să te duci să-l câștigi, să scoți cât mai mult posibil de la fiecare meci, îndeplinindu-ți obiectivul. Mi-a plăcut ce a scris Lobonț, nu să ne luptăm pentru locul 2, nu cred că e mentalitate așa cum trebuie să vorbești din start de locul 2. Asta nu înseamnă că excluzi valoarea și puterea unei naționale sau unei echipe precum e Spania. Depinde de tine să îți atingi obiectivul, tu faci rezultatul, tu împingi în acea direcție, valoarea ta, puterea ta.
România, din punctul meu de vedere, poate să aspire la ce e mai bun, pentru că vorbești despre o țară care are mulți jucători. Apoi jucătorii să joace meci de meci și să câștige, meci de meci cu mentalitate de învingător, numai așa poți să ajungi să fii puternic. Nu e bine să îți propui locul 2 niciodată. Din start, mental, te-ai dus pe o linie care nu e bună. Doar atunci poți să progresezi, să faci performanță, când ai obiective îndrăznețe", a spus Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.
CITEȘTE ȘI -> Programul României în preliminariile EURO 2020. Debut în Suedia și final în Spania
România a fost repartizată în Grupa F, alături de Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta. Se califică la Campionatul European din 2020 primele două clasate.