Ioan Andone, fost internațional, a vorbit despre situația în care a ajuns să se afle echipa națională de fotbal a României.
După ce România a ratat prezența la EURO 2020, unde este și una dintre gazdele competiției, Ioan Andone spune că fotbalul românesc în loc să facă pași înainte, îi face înapoi.
Acesta scoate în evidență că alte naționale care erau foarte mici înainte, acum au evoluat, pe când România nu.
,,E un regret mare nu numai că suntem gazde, e un regret pentru că fotbalul românesc face pași înapoi. E un regres al fotbalului românesc, naționala noastră a dat tot timpul jucători de calitate și tot timpul a putut să facă față în Europa destul de bine. Că nu ne-am calificat, asta e altceva, dar am jucat de multe ori de la egal la egal, acum nu mai putem juca de la egal la egal, înțelegeți?
Acum joci cu Luxemburg și spui 'domnule ce echipă au'. Dacă vorbești de performanță și nu înlănțui rezultate pozitive internaționale poți să spui orice vrei. Cine e Georgia, cine e Armenia? Intri pe teren cu 2-0, 3-0, doar mental. Noi eram mai puternici mental, dar s-a schimbat fotbalul din multe puncte de vedere, chiar foarte multe puncte de vedere.'', a declarat Ioan Andone, pentru Agerpres.
Austria - Macedonia de Nord, Ucraina - Macedonia de Nord și Ucraina - Austria sunt jocurile ce se vor disputa la București, pe Arena Națională, plus încă un meci din faza optimilor.