Antrenorul Ionuț Chirilă a oferit o analiză acidă la finalul primei reprize a amicalului România - Canada, în care tricolorii au fost conduși cu 2-0. Chirilă a sancționat prestația unor jucători cheie precum Nicușor Bancu, Răzvan Marin, Virgil Ghiță și portarul Horațiu Moldovan, a cărui gafă a dus la al doilea gol canadian.
De asemenea, a subliniat lipsa de tehnicitate și determinare a echipei, descriind jocul românilor ca „rigid și crispat,” cu erori simple care nu ar trebui să apară nici la juniori.
Tehnica, verticalizarea și pasele în adâncime lipsesc, iar jucătorii par „cu capul plecat,” mergând „ca mielul la tăiere,” a adăugat antrenorul, încheind criticile dure în speranța unei schimbări în repriza a doua.
„Păi ce impresie să îmi lase? Am văzut niște lebede canadiene slalomând printre niște tractoare care arau câmpul liniar. Noi trebuie să jucăm în zone și să nu intrăm în duel cu niște jucători net superiori. Nici asta nu am reușit. Rațiu încearcă să intre prin ei până pierde mingea. Golul lui Davies e greșeala lui Bancu, din cauza acestei lentori de care vorbeam la început.
Ghiță, disperat, dă mingea afară, pentru că nu putem să ieșim cu joc de pase scurte din presingul adversarului. Nu cunoaștem unghiurile de joc.
Caracteristica jucătorilor români este tehnicitatea. Trebuie să încercăm din loviturile libere să facem un atac pozițional, jos, să verticalizăm, să încercăm o înșurubare, o deviere în careu. Răzvan Marin pasează pe lateral pe intercepția adversarului. Oboseală mentală foarte mare. Moldovan, obosit mental, el încearcă să dribleze pe partea cealaltă și acolo se termină faza.
El vede că Ahmed pune stângul și îl driblează acolo. Suntem departe. Suntem rigizi, suntem crispați, agresivitatea și determinarea provin din știința jocului.
România e o echipă cu capul plecat, care se duce ca mielul la tăiere. Greșim niște mingi care nu se greșesc nici la juniori. Suntem foarte rigizi și crispați în joc. Cam asta este repriza 1, să vedem ce se poate schimba”, a spus Ionuț Chirilă, conform gsp.ro.