Echipa Națională· 3 min citire

Islandezii recunosc superioritatea tricolorilor: "Este normal ca echipa României să fie favorită"

ISLANDA - ROMÂNIA

ISLANDA - ROMÂNIA

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 10 nov. 2021, 16:10

Antrenorul echipei naționale de fotbal a Islandei, Arnar Vidarsson, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că România pornește ca favorită în meciul de joi, din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

Selecționerul a mai spus că acest lucru nu este de ajuns pentru a câștiga.

"Consider că este normal ca echipa României să fie favorită în acest meci, pentru că joacă pe teren propriu și au mai multă experiență. S-au făcut progrese extraordinare în ultimii doi ani în dezvoltarea echipei. Deci ei sunt favoriți, dar asta nu este întotdeauna de ajuns pentru a câștiga un meci.

Sunt foarte impresionat de evoluția echipa României din ultimul timp. Și am fost impresionat și de jocul echipei României din meciul tur. Eu nu vorbesc niciodată despre jucători la modul individual, pentru mine ca antrenor este mult mai important să urmăresc echipa.

Echipa României este una bună, cred că asta este mai important pentru noi. Știu că echipa României va încerca să ocupe locul doi la finalul preliminariilor, dar vom încerca să le punem piedici, chiar dacă știm că va fi greu", a declarat Vidarsson.

Citește și LIDERUL CHIRICHEȘ, GATA SĂ DUCĂ ROMÂNIA LA BARAJ: „TREBUIE SĂ FIM HOTĂRÂȚI SĂ CÂȘTIGĂM!”

Islanda - România 2-1, barajul pentru Euro 2020

Selecționerul islandez a mai afirmat că încearcă să construiască un grup nou, bazat pe jucători tineri: "Noi încercăm să formăm o nouă echipă, să dezvoltăm un nou sistem de joc. Credem că am avansat în procesul acesta de dezvoltare, încercăm să acordăm mai multă atenție tinerilor care au căpătat mai multă experiență. Jucătorii mai experimentați se adaptează și ei jocului cu coechipierii mai tineri".

Vidarsson s-a declarat încântat de stadionul Steaua, unde va avea loc partida și de calitatea terenului de joc.

"Sunt fericit că mă aflu la București, am mai fost aici ca jucător cu mulți ani în urmă. Mă bucur să găsesc acest stadion modern, cu un teren perfect. Din păcate stadionul va fi gol. Sunt trist pentru as a pentru că știu pasiunea românilor pentru fotbal", a mai spus Vidarsson.

Citește și PRIMA „UȘĂ” ÎNCHISĂ PENTRU BURLEANU! ANTRENORUL CARE SPUNE „PAS” UNEI POSIBILE OFERTE DIN PARTEA FRF

Arnar Vidarsson. Foto: Profimedia

Foto: ProfimediaRomânia va juca pe 11 noiembrie cu Islanda (Pe Stadionul Steaua din București, ora 21:45), iar în data de 14 noiembrie va evolua în deplasare, cu Liechtenstein (Stadion Rheinpark – Vaduz, 19:00).

Germania (calificată deja la turneul final) ocupă primul loc în clasament, cu 21 puncte, urmată de România, 13 puncte, Macedonia de Nord, 12 puncte, Armenia, 12 puncte, Islanda, 8 puncte, Liechtenstein, 1 punct.

Citește și VIDEO | MIREL RĂDOI, ÎNAINTEA „FINALEI” CU ISLANDA: „ARĂTĂM MULT MAI BINE DECÂT LA BARAJUL DE ACUM UN AN!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională