România U21 a fost învinsă, sâmbătă seara, scor 1-2, de către reprezentativa Spaniei.
Acesta a fost al doilea meci al naționalei de la Campionatul European.
După meci, MM Stoica a tras mai multe concluzii.
Oficialul de la FCSB l-a criticat pe Blănuță, omul care a evoluat sezonul trecut în atacul lui ”U” Cluj.
”Părea că se va termina cu victoria noastră. Toate curgeau pentru noi. Eu m-am speriat puțin când am văzut ce ocazii am ratat.
E clar că țap ispășitor va fi scos Blănuță, pe bună dreptate. Nu poți să faci la asemenea meci un gest total anapoda atât de târziu. A fost eliminarea clară, e foarte mare păcat.
Este incalificabil. A intrat în locul lui Louis Munteanu, care a fost cel mai bun om al nostru. Tu, Blănuță, ai 20 de minute să joci și vii după un cartonaș roșu luat în preliminarii și de aia ai fost suspendat (n.r. cu Italia).
În loc să faci ce a făcut Louis Munteanu, să ții mingea cât mai departe de poartă, te duci și-l calci pe ăla. Ăsta e atac sălbatic, nu ai voie să faci așa ceva la mijlocul terenului. E VAR chiar dacă nu te văd arbitrii din teren te văd ăia.
Până atunci o dusesem foarte bine, iar golul lui Louis Munteanu cred că va face înconjurul lumii pentru că este un gol fenomenal. Nu am văzut de mult o execuție perfectă, oriunde dădea avea portarul timp să ajungă. A dat perfect.
Îmi pare foarte rău, pentru că echipa a avut atitudine. Până și jucătorii care au dezamăgit cu Italia au jucat foarte bine și și-au dat viața”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.