Echipa Națională· 2 min citire

Jurnaliștii polonezi l-au întrebat pe Edi Iordănescu dacă revine la echipa națională: ”Sunt aici”

Edi Iordănescu

Edi Iordănescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 11 sept. 2025, 21:44

Edi Iordănescu a semnat în vară cu gruparea poloneză Legia Varșovia.

Rezultatele slabe înregistrate de Mircea Lucescu la echipa națională din preliminariile CM 2026, posibilitatea ca selecționerul să demisioneze este tot mai aproape de a deveni realitate.

Una dintre opțiuni ar fi Edi Iordănescu, iar antrenorul a fost întrebat de jurnaliștii polonezi dacă ar lua în calcul o astfel de variantă.

"Așa s-a spus și când am plecat de la națională, că aș fi avut pe masă un contract pe patru ani, dar iată că acum sunt aici. Hai să vorbim despre asta cu altă ocazie. Sunt la Legia și am multă treabă de făcut aici.

Nu vreau să speculez. Știu că în România oamenii mă respectă foarte mult și că Federația are mare încredere în munca mea. Împreună am realizat lucruri fantastice, am obținut cel mai bun rezultat din ultimii 24 de ani, dar naționala are un selecționer acum, un antrenor pentru care am un respect enorm, iar eu sunt la Legia.

Toată energia și concentrarea sunt aici. Vreau ca jucătorii mei să înțeleagă că trebuie să câștigăm titlul. Nu va fi simplu, dar trebuie să fim pregătiți", a spus Edi Iordănescu, potrivit Legia.net.

  • 400.000 de euro ar fi clauza de reziliere a lui Edi Iordănescu la Legia Varșovia

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională