Selecționerul Mircea Lucescu a declarat că jucătorii României au făcut multe greșeli la meciul cu Kosovo, lucru care l-a supărat foarte tare.
„În primul rând, jucătorii au realizat că au făcut un meci slab, bănuiesc că din cauza necesității de a face un rezultat bun pentru a câștiga grupa. Am comis greșeli mari. copilărești, le-am dat ocazia să ajungă la poartă. Sunt de acord să pierdem meciul, dar datorită adversarului, nu din greșelile noastre. Echipa a părut mai puțin sigură, am comis multe greșeli tehnice, enorm de multe și acest lucru m-a supărat destul de tare. Probabil și atmosfera creată în jurul meciului a dus la o presiune pe jucători. M-a supărat destul de tare că nu au găsit cele mai bune soluții. Au încercat să joace individual. Kosovo s-a prezentat foarte bine, au jucători care joacă la cluburi bune. Au controlat jocul. Nu am fost incisivi în atac, am pierdut multe mingi. Din 300 și ceva am pierdut cam 70, foarte mult. Vor fi schimbări la meciul de mâine. Nu-mi fac calcule pentru tragerea la sorți, avem meci mâine și trebuie să-l câștigăm”, a declarat Lucescu într-o conferință de presă.
După meciul abandonat cu Kosovo de vineri, naționala joacă, luni, cu Cipru, în ultima partidă din acest an.