România debutează în această seară în preliminariile Campionatului Mondial, care va avea loc în anul 2022, în compania Macedoniei de Nord.
Meciul dintre România și Macedonia de Nord se va disputa la București, pe Arena Națională, începând cu ora 21:45.
Înaintea meciului din această seară, macedonenii nu au primit cele mai bune vești după ultimul antrenament efectuat la București.
În partida de azi, oaspeții nu se vor putea baza pe serviciile fundașului central Darko Velkovski, fotbalist care provine de la Rijeka, din campionatul Croației, după cum anunță cei de la Gol.
Sursa foto: Profimedia Images
Acesta a acuzat dureri musculare după antrenamentul efectuat la București, miercuri seara. Problemele lui nu s-au ameliorat, iar selecționerul Igor Angelovski a luat decizia de a nu fi luat în calcul pentru meciul cu România.
Deși Vekovski este accidentat, macedonenenii se vor putea baza în apărare pe Visar Musliu (26 de ani - MOL Fehervar), Kire Ristevski (30 de ani - Ujpest) și Egzon Bejtulai (27 de ani - Shkendija).
Cum ar putea arăta echipa României în meciul de diseară
Niță - Mogoș, Burcă, Chiricheș, Camora - R. Marin, Stanciu - Man, I. Hagi, Mihăilă - Pușcaș.
După ce va juca în compania Macedonei de Nord, România o va întâlni tot la București pe favorita grupei de calificare, Germania, pe data de 28 martie, ca mai apoi să se depalseze pe 31 martie în Armenia, pentru ultimul meci al acestei acțiuni din luna martie.
Sursa Foto: Profimedia Images Photo by Mutsu Kawamori/AFLO)