Reprezentativa U21 a României a început campanie de pregătire pentru EURO 2025.
Daniel Iancu și Matei Ilie au susținut o conferință de presă miercuri și au oferit detalii cu privire la planurile pentru EURO 2025.
Astfel, Ilie a precizat că echipa națională de tineret și-a stabilit obiectivul de a întrece reușitele generațiile trecute la Campionatul European U21 din Slovacia.
”Simțim doar emoții pozitive acum, fericire, suntem toți nerăbdători să înceapă Campionatul European. Vrem să depășim performanțele generațiilor precedente de la tineret.
Dar vom lua totul pas cu pas, începând cu primul meci, iar de acolo mergem mai departe. Dar e important să nu ne gândim prea mult înainte”, a declarat Matei Ilie.
”Eu am fost fericit când am aflat adversarii din grupă. Cel mai frumos e când joci împotriva celor mai buni, când joci cu Italia, cu Spania, cu Slovacia. Sunt echipe de top în Europa, acolo unde vrem să fim și noi”, a mai spus fundașul.
”Liderul nostru este Louis Munteanu, dar toți suntem uniți, suntem ca niște frați.
Am pornit de mult la drum, cu mulți dintre ei mă cunosc de la Under-15. Așa că trebuie să mergem la EURO și să dăm totul”, a mai spus Ilie.