Alexandru Maxim (30 de ani) crede că selecționata României ar fi trebuit să practice un joc „murdar” după ce a marcat golul de 1-0 pentru a evita evita egalarea.
În ciuda faptului că a dominat partida, România a terminat la egalitate partida cu Irlanda de Nord, scor 1-1.
„Nu ne rămâne decât să analizăm lucrurile pe care le-am făcut bine, să analizăm și lucrurile care nu au ieșit așa cum ne-am așteptat, iar meciul viitor să evoluăm mult mai bine și să facem o partidă mult mai bună. Trebuie să ne pregătim pentru următorul meci, nu putem să stăm să ne gândim prea mult la ceea ce s-a întâmplat în seara asta, pentru că nu avem decât două-trei zile până la următorul meci și să mergem în Austria cu gândul la victorie.
A fost o formulă ofensivă, din punctul meu de vedere, ca jucător ofensiv și ca jucător căruia îi place balonul, căruia îi place mingea, m-am simțit bine. Cred că din punct de vedere al posesiei i-am dominat, nu am simțit niciun moment că ne pot crea probleme, mai ales după ce au avut un om eliminat, însă din păcate a fost acea neatenție.
Cred că trebuie să fim mai atenți, câteodată poate să facem și jocul acesta murdar, chiar dacă avem un om mai mult, un om în plus. Însă nu putem să ne plângem prea mult, trebuie să ne gândim la următorul meci și să încercăm să luăm puncte în Austria”, a susținut Maxim, în conferința de presă de după meci.
România și Irlanda de Nord au terminat la egalitate, vineri, pe Arena Națională, scor 1-1 (1-0), meciul disputat în prima etapă a Grupei I a Diviziei B a Ligii Națiunilor.,
https://youtu.be/HtInjxSYnFE