Echipa Națională· 2 min citire

Meciul România – Bosnia: Ianis Hagi – Ei au avut o ocazie, au dat gol. Noi am avut 7, n-am dat

Ianis Hagi

Ianis Hagi

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 22 mar. 2025, 09:46

 

Ianis Hagi a declarat, vineri seară, după meciul tricolorilor cu Bosnia, pierdut cu scorul de 0-1, că adversarii au înscris la singura lor ocazie, în timp ce naționala României nu a reușit să trimită mingea în poartă, deși a avut șapte ocazii.

„Ei au avut o ocazie, au dat gol. Noi am avut 7, n-am dat, aici se rezumă rezultatul. Orice echipă care are avantaj în deplasare face orice, în limita fair-play-ului, și noi dacă eram la ei, la fel procedam. Părerea mea e că trebuie să lase acel 50-50, cum lasă la ei, să lase și la noi. În a doua repriză, am fost mai agresivi, ne-am câștigat duelurile, dar totuși nu ne-a permis să ne câștigăm duelurile mereu, nu mi se pare corect. Per total, cum am zis, noi am avut șapte ocazii și nu am dat gol, ei au avut una”, a spus Ianis Hagi pentru AntenaSport.

“Nu știu (dacă a fost penalti), nu am văzut faza de pe teren. Cei de pe partea celalaltă au zis că e penalti. S-a văzut la VAR, nu s-a dat, trebuie să mă uit după”, a adăugat el.

Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Arena Națională, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecționata din Bosnia și Herțegovina, în prima etapă a grupei H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională