Ianis Hagi a notat, miercuri seară, într-un mesaj către suporterii echipei naționale, că tricolorii și fanii au crezut, au luptat și au visat împreună la Euro 2024.
“Am cântat imnul cu zeci de mii de români alături, simțindu-ne ca acasă. Am văzut venind spre noi valuri de energie pozitivă colorată în galben. Am simțit speranța la fiecare pas și ne-am îndrăgostit de sentimentul ăsta. Am crezut, am luptat, am câștigat și am visat împreună. Vă mulțumim! România, va urma”, a notat Hagi pe Facebook.
Reprezentativa tricoloră, “Generația de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marți seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Țările de Jos, la Munchen. Naționala a ajuns în optimi după ce a câștigat grupa E.