România se va duela cu cei din Kosovo, marți, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în preliminariile pentru EURO 2024.
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a declarat că partida de marți va fi foarte diferită de cea cu Israel. În plus, Stoichiță consideră că selecționerul Edi Iordănescu va găsi ”cheia” prin care va obține victoria împotriva kosovarilor.
”Discuțiile au fost imediat după partidă. Băieții sunt remontați și mă aștept la un joc bun și la o victorie. Pristina a fost o altă etapă, nici nu am avut voie să jucăm fotbal. Echipele au fost obligate să lupte. Mâine vor fi altele datele problemei. Ultimul lor meci e cel mai important.
Au un moral important, au egalat Elveția, au jucat agresiv. E cu totul altceva față de Israel. Kosovo e mai așezată, mai puternică fizic, o echipă pe care am putea să o dezechilibrăm mai ușor. Să vedem și ce gândește Edi, dacă ghicește cheia victoriei, ce jucători va folosi.
Ca să câștigi, trebuie să ataci. Am avut puține ocazii cu Israel, sper ca acum să ajungem mai ușor la poarta adversă, iar în apărare să fim mai atenți și mai agresivi.
Nu e o greșeală, este o stare de spirit, teama de acel joc. Teama de a construi e una extrem de importantă. Când ai mingea, nu le dai posibilitatea să îți creeze probleme. Aveam toate argumentele din punct de vedere extern, dar intern nu am avut.
Sper ca Edi să fie inspirat mâine și să reușească să găsească cheia prin care să desfacă această echipă kosovară, o echipă bunicică, care are multe valori. Un egal nu ar însemna nimic.
Din ce văd eu, toate rezultatele sunt imprevizibile, nu știm ce se va întâmpla nici în celelalte meciuri. Un egal poate deveni o catastrofă dacă celelalte rezultate nu te avantajează sau poate deveni un rezultat foarte bun dacă celelalte rezultate te avantajează. Eu sper la o victorie”, a spus Mihai Stoichiță, pentru Digi Sport.