Reprezentativa României a încheiat, marți seară, neînvinsă și pe primul loc grupa I de calificare la Campionatul European din 2024. Tricolorii au învins Elveția pe Arena Națională, scor 1-0, și sunt calificați la turneul final de anul viitor, primul pentru România după opt ani.
După calificare, Răzvan Marin a postat un mesaj pentru suporteri.
“Nu vreau să uităm momentul ăsta, pentru că nu este doar victoria noastră, ci a fiecăruia dintre voi, care a crezut în noi de-a lungul acestui drum! Aseară, am simțit forța fiecărui strigăt de încurajare și fiecare bătaie din palme, iar pentru asta vă mulțumesc! Echipa noastră a depășit toate așteptările și a demonstrat că atunci când suntem uniți, putem realiza lucruri remarcabile.
Haideți să continuăm să visăm împreună, iar promisiunea mea este că vom face tot posibilul să vă facem mândri. Suntem mai puternici împreună și abia aștept să împărtășesc cu voi cât mai multe momente memorabile. Hai România! Ne vedem în Germania, la Euro 2024!”, este mesajul lui Răzvan Marin.