Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, a vorbit despre dorința vestiarului naționalei României, care își dorește ca selecționerul Mirel Rădoi să continue pe banca tricolorilor.
"Întâi să ne calificăm la baraj și după să discutăm ceva. Pentru Mirel e o satisfacție interioară, pentru că am văzut declarațiile lor și îi cresc cota foarte mult. Nu cred că au interese să-l perie că cine știe ce, pentru că el e destul de intransigent în hotărârile pe care le ia. Probabil este extrem de apropiat de ei, e apropiat și ca vârstă de mulți dintre ei, dar e și un antrenor care a știut să-i convingă că ideile lui sunt cele care sunt potrivite pentru viitor.
Mirel Rădoi, sursa foto: frf.ro
N -a fost o greșeală atunci când s-a insistat și i s-a dat încredere după rezultatele negative lui. Am avut încredere în el toți cei de la federație și uite că e confirmată măcar din punct de vedere... Să vedem și rezultatele astea două.
Să avem liniște până la acele două meciuri și după aia să vedem dacă tulburăm apele (n.r. - râde)", a declarat oficialul FRF, potrivit Telekom Sport.
România va juca pe 11 noiembrie cu Islanda (Pe Stadionul Steaua din București, ora 21:45), iar în data de 14 noiembrie va evolua în deplasare, cu Liechtenstein (Stadion Rheinpark – Vaduz, 19:00).
Germania (calificată deja la turneul final) ocupă primul loc în clasament, cu 21 puncte, urmată de România, 13 puncte, Macedonia de Nord, 12 puncte, Armenia, 12 puncte, Islanda, 8 puncte, Liechtenstein, 1 punct.