România U19 a reușit să se califice în semifinale la EURO 2025, după ce a învins Danemarca, scor 3-0, și a încheiat Grupa A pe locul doi.
Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a vorbit despre istoria scrisă azi de tricolorii mici și a dezvăluit ce le-a transmis după ce au bătut Danemarca.
„Puteți scrie istorie, acum le-am zis că nu suntem mulțumiți de semifinală, le-am zis că vreau și finala. În orice caz sunt de admirat, mă bucur că a venit și Lucescu și le-a vorbit. Cred că avem jucători care pot duce mai departe și să ajute u21, și naționala mare în viitor.
România u21 a fost dezamăgire, ne așteptam la mai mult, dar asta e viața. Sunt și eu om, nu sunt făcut de piatră, mă bucur pentru viitorul nostru. Joacă în străinătate foarte mulți și se vede. Eu zic că putem să avem un viitor.
Cu Olanda o să fie dificil, dar sunt jucători dintre o generație. Noi am avut și puțină șansă acuma seara. Vedeți ce înseamnă capitalul de încredere? Le-am zis că nu îmi ajunge doar semifinala, vreau și finala!”, a declarat Mihai Stoichiță după meci.