Joi seara, Damac a remizat cu Al-Feiha, scor 2-2, în etapa cu numărul 13 din Arabia Saudită.
A fost ultimul meci din 2024 pentru formația lui Cosmin Contra, Nicolae Stanciu și Florin Niță. Damac ocupă locul 10 în momentul de față și are 15 puncte acumulate.
A fost primul meci pentru Nicolae Stanciu, după accidentarea din meciul cu Kosovo. Căpitanul României a fost integralist pentru Damac, iar la finalul duelului a postat un mesaj pe rețelele sociale.
Nicolae Stanciu a dat de înțeles că va continua la Damac și din 2025, chiar dacă intră în ultimele 6 luni de contract cu arabii și s-a vorbit despre un eventual transfer în Europa.
„Sunt fericit că am terminat anul pe teren, piciorul a rezistat bine! Urmează o scurtă vacanță și pe urmă începem din nou munca pentru partea a doua a sezonului„, a scris Stanciu, pe Instagram.