Nicolae Stanciu a declarat, marți seară, după remiza cu Cipru, scor 2-2, că după părerea sa naționala tricoloră a pierdut orice șansă la calificarea directă la Cupa Mondială.
„Nu am reușit să câștigăm. Am pierdut orice șansă la o calificare directă, șanse mici și la locul doi. E dureros. În a doua repriză nu am mai fost ca în prima.
Nu ne-a zis nimic în vestiar Mircea Lucescu. Trecem printr-o perioadă mai puțin bună, poate că nici nu am început preliminariile bine cu Bosnia.
Eu cred că e timp până în martie, dacă vom avea șansă să jucăm acel baraj. Ne-am obișnuit să le mulțumim (n.r. fanilor) pentru suport și să ne cerem scuze pentru rezultat.
Am vorbit, am discutat. Timpul trece repede peste noi. Până acum, nu am fost niciodată aproape de un Campionat Mondial.
Dacă te gândești la o șansă peste patru ani, nu știi dacă vei mai fi aici. E ultima noastră șansă de a mai juca la un Campionat Mondial”, a spus Nicolae Stanciu, la zona mixtă, potrivit digisport.ro.
Naționala României a remizat cu reprezentativa Ciprului, marți seară, în deplasare, scor 2-2, în grupa H a preliminariilor europene ale Cupei Mondiale din 2026. Tricolorii au condus cu 2-0.