Căpitanul echipei naționale Nicolae Stanciu a declarat, luni seară, că este bucuros că tricolorii au reușit să obțină două victorii în primele partide din Liga Națiunilor.
Nicolae Stanciu: „Știam că va fi și un meci de luptă, știam că vom suferi”
„Terenul nu ne-a permis să practicăm cel mai bun fotbal al nostru. Știam că va fi și un meci de luptă, știam că vom suferi, pentru că sunt mai înalți, mai puternici decât noi. Asta și vorbeam cu băieții, să lăsăm totul pe teren, să ne sacrificăm pentru cele trei puncte. Suntem bucuroși că am început Liga Națiunilor cu șase puncte, așteptăm meciurile viitoare. Starea gazonului nu ne-a ajutat, cred că toți ne-am schimbat crampioanele la ghete, ne-am luat unele mai înalte. Am reușit să marcăm trei goluri, să luăm cele trei puncte, asta este cel mai important”, a declarat Stanciu.
Echipa națională a României a învins luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, echipa națională a Lituaniei, în cadrul grupei C2 din Divizia C a Ligii Națiunilor.