România a pierdut și ultimul joc de pregătire, 0-1 contra Angliei, iar elevii lui Gareth Southgate au izbutit să bifeze prima victorie în fața tricolorilor după 51 de ani!
Prima reprezentativă a României a ajuns la patru eșecuri consecutive, însă elevii lui Mirel Rădoi încearcă să rămână optimiști în privința viitorului echipei naționale. Cel mai bun tricolor din duelul de astăzi, Florin Niță, a fost protagonistul unui nou meci de senzație în poarta primei reprezentative, reușind să pareze un penalty în această seară. Goalkeeper-ul celor de la Sparta Praga a oferit o primă reacție la finalul duelului de pe Riverside și s-a arătat extrem de încrezător după evoluția colegilor săi din partida cu Anglia.
Niță. Foto: Profimedia
"Nu contează cine a bătut, cum a bătut (n.r - penalty-ul executat de Henderson). Mi-am făcut treaba și nimic mai mult. Am avut foarte multe ocazii, dar n-am reușit să înscriem. Suntem fericiți pentru jocul făcut și cu siguranță puteam face un meci mai bun dacă înscriam în prima repriză prin Sorescu.
Hai să nu ne mai uităm la lucrurile acestea și să luăm lucrurile pozitive. Să fim mai buni și să nu ne mai gândim la lucrurile negative. Să luăm acum fiecare jucător post pe post, să vedeți unde joacă fiecare.... chiar și așa, ne-am ridicat peste așteptările lor.
Sunt pozitiv și cred că putem face o figură frumoasă la următoarele meciuri din septembrie. Dacă vom juca la fel, cu siguranță vom avea rezultate foarte bune. Nu contează cu cine jucăm, sunt convins că o să facem meciuri bune" a spus Florin Niță, la finalul meciului cu Anglia.