România U21 a ieșit învingătoare în etapa a 2-a a grupei A de la Campionatul European de tineret, împotriva Ungariei U21, scor 2-1.
Golurile partidei au fost marcate de către Csonka, în minutul 59, pentru Ungaria U21, respectiv Alex Mățan, în minutul 69, și Alex Pașcanu, în minutul 87, pentru România.
Sursa foto- Profimedia Images
Dumitru Dragomir, fost președinte LPF, a comentat prestația micilor ,,tricolori'' din această seară. Dragomir îl trage de urechi pe Olimpiu Moruțan, pe care îl vede un fotbalist individualist.
,,Băi, Moruțan dacă nu-i spune cineva să joace pentru echipă. El vrea să joace pentru el, să fie vândut, să își ia bani mulți. Să stea dracu’ liniștit! Altfel nu dă doi bani nimeni pe el. Să-l cheme Gigi la raport? Băi băiatule, îți bagi joc de carieră? Nu joacă nicăieri în lume dacă face treaba asta.
Arbitrajul? Cred că e bolnav omul, trebuie un consult medical la arbitru. Nu mai sunt bani, nu s-au făcut încasări, de-aia au scos VAR-ul. Vlad a fost cel mai bun din teren, că a scos pe final de meci. El și piticul ăsta, Mățan. A dat-o bine, ce mai…
Mi-au plăcut fundașii centrali amândoi și fundașul stânga Boboc. Ganea în primul meci a jucat extraordinar, nici azi nu a făcut-o rău, chiar dacă îl critică unii. Eu zic că nu ne bat nemții la tineret, așa cum nu ne-au bătut olandezii, iar olandezii s-ar putea să îi bată pe nemți. Echipa Olandei e echipă bună, să știți. Fugi dom’le, Ciobotariu e cel mai bun. A scos, a băgat.”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru ProSport.
Sursa foto: Profimedia Images
În urma acestui rezultat, România U21 se află pe locul 1 în grupa de calificare, cu 4 puncte acumulate din două partide disputate.
De cealaltă parte, Ungaria U21 se află pe poziția a 4-a, cu 0 puncte acumulate în urma celor două jocuri disputate până acum.
După disputa de azi cu Ungaria U21, România U21 va da piept în ultimul meci al grupei cu Germania U21, pe data de 30 martie.