Rareș Ilie, jucătorul echipei naționale de tineret a României, a declarat că își dorește ca România să fie mândră de prima reprezentativă după turneul final al Campionatului European U21, programat în Slovacia, în perioada 11-28 iunie.
"Un EURO este întotdeauna special, chiar dacă este Under-17, Under-19 sau Under-21. În primul rând, pentru că îți reprezinți țara, iar apoi pentru că ai ca adversare cele mai puternice selecționate. Sperăm să facem o figură frumoasă la EURO. Eu am încredere pentru că echipa noastră este la un nivel foarte bun. Sper să ne întoarcem de la EURO și toată România să fie mândră de ce am făcut noi", a afirmat jucătorul.
"Primul meci este cu Italia. În mod normal, lumea îi consideră pe ei favoriți, dar noi ne știm valoarea și calitatea. Suntem un grup foarte puternic și unit, iar asta cred că am demonstrat și în calificări. Eu sunt recunoscător selecționerului Daniel Pancu pentru că au fost momente în preliminarii în care am fost chemat, deși nu străluceam la echipa de club. Eu spun că am făcut treabă bună la naționala de tineret și îi mulțumesc pentru ajutor", a adăugat Rareș Ilie.
Lotul echipei naționale Under-21 este de săptămâna trecută în Austria, la Bad Loipersdorf, în stagiul de pregătire până pe 9 iunie.
”Tricolorii” vor juca un amical cu Georgia pe 4 iunie.