Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că Denis Alibec are probleme medicale, însă este prematur să se vorbească despre absența sa la Euro-2024.
”Am fost în cantonamentul jucătorilor!”
”Am fost în cantonamentul jucătorilor, am stat de vorbă cu Denis și cu ceilalți jucători. Ne pare foarte rău de această situație, mai ales că ar fi trebuit să se opereze de acum două-trei săptămâni, astfel încât să fie evitată o astfel de situație. Acum sperăm să poată fi recuperat. E prematur să spunem dacă va fi prezent sau nu la Euro-2024, este o tăietură și depinde de cât de repede se va recupera. Plus că nu este la mână, este la picior, și asta va face și mai dificilă recuperarea. Ne-am fi dorit ca această intervenție medicală să fi avut loc acum două-trei săptămâni, mai ales că Denis Alibec s-a alăturat lotului național mai devreme decât ceilalți tricolori”, a declarat Burleanu.
”În momentul de față astea sunt cele mai mari semne de întrebare pe care le avem. Andrei își dorește să revină cât mai repede, l-am găsit destul de supărat că nu poate să intre în programul de pregătire și că nu poate fi în această seară alături de jucători”, a spus Burleanu.