Răzvan Marin: Trebuie să avem altă mentalitate la meciurile cu Elveția și Kosovo

Răzvan Marin
Fotbalistul echipei naționale a României, Răzvan Marin, a declarat, marți seara, că victoria cu 2-1 din meciul cu Belarus, din preliminariile EURO 2024, a fost una muncită, subliniind faptul că el și colegii săi și-au îngreunat singuri jocul în repriza a doua.
"A fost o victorie grea, o victorie muncită. Din păcate ne-am îngreunat singuri jocul în repriza a doua. Dacă noi continuam cum am început prima repriză scorul lua proporții. Din păcate am suferit, dar până la urmă am luat cele trei puncte. Reprizele au fost diferite, în prima am reușit ceea ce ne-am propus, însă în a doua n-am mai pus presiune pe ei. Dar importante sunt cele trei puncte. Putem spune că ne-am îndeplinit obiectivul după primele două meciuri, dar jocul nu cred că ne mulțumește, mai ales în repriza secundă cu Belarus. Trebuie să mergem cu o altă mentalitate la meciurile cu cei din Kosovo și Elveția dacă vrem să facem puncte. Vrem să acumulăm în continuare puncte pentru că la final vrem să fim în Germania", a afirmat mijlocașul.
"Noi ne-am dorit din toată inima să începem cu dreptul. Nu știu dacă s-a mai început o campanie, cel puțin de când sunt eu, cu 6 puncte. Într-adevăr, poate că am jucat și cu cele mai slab cotate echipe din această grupă. Dar am luat 6 puncte și asta contează.Pentru noi normal că e bine egalul din celălalt meci (n.r. - Kosovo - Andorra scor 1-1)... Andorra va încurca multe echipe în această grupă, are un joc incomod și este foarte agresivă", a adăugat el.
Răzvan Marin speră ca naționala să obțină cel puțin 4 puncte din următoarele două partide, cu Kosovo și Elveția.
"Nu ne relaxăm acum, ne vom relaxa când vom ajunge în Germania. În mare, după dubla din iunie, cu Kosovo și Elveția, ne vom da seama unde suntem. Să scoatem cel puțin 4 puncte... Deși eu sunt încrezător și cu Elveția", a precizat Marin.
Naționala de fotbal a României a învins selecționata Belarus cu scorul de 2-1 (2-0), marți seara, pe Arena Națională din București, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.
România și-a îndeplinit obiectivul pentru această primă fereastră a preliminariilor, obținerea a șase puncte din două partide, după 2-0 cu Andorra.
După două etape, Elveția și România ocupă primele poziții în clasamentul Grupei I, cu câte 6 puncte, urmate de Kosovo, 2 puncte, Andorra și Israel, cu câte 1 punct și Belarus, cu 0 puncte.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























