România U21 a ieșit învingătoare în etapa a 2-a a grupei A de la Campionatul European de tineret, împotriva Ungariei U21, scor 2-1.
Golurile partidei au fost marcate de către Csonka, în minutul 59, pentru Ungaria U21, respectiv Alex Mățan, în minutul 69, și Alex Pașcanu, în minutul 87, pentru România.
Sursa foto- Profimedia Images
Meciul a fost unul tensionat. Mai multe voci importante din fotbalul românesc au acuzat maniera de arbitraj a centralului belgian, Lawrence Visser. Ultimul care s-a arătat nemulțumit de acest aspect a fost Ion Crăciunescu, care a dezvăluit că greșelile făcute de arbitru pe parcursul partidei au fost foarte mari.
"În mod normal la Europeanul de tineret erau delegați tinerele talente din arbitraj. Astea sunt gafe mari! Frate, e ceva ca bună ziua la acel penalty, nu poți să treci peste el. Pe mine m-a uimit mimica lui, care se uita la asistent și aștepta decizia lui. Sunt și în campionatul nostru unii arbitri care procedează așa. De asta ești arbitru, trebuie să-ți asumi responsabilitatea. Nu știu ce-l recomandă pe acest arbitru belgian", a spus Ion Crăciunescu, conform Digi Sport.
După disputa cu Ungaria U21, România U21 va da piept în ultimul meci al grupei cu Germania U21, pe data de 30 martie.