România U21 a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de tineret, după ce a remizat cu Germania U21.
După 90 de minute jucate la Budapesta, meciul dintre România U21 și nemți s-a terminat cu scorul de 0-0. Alex Mățan a ratat cea mai mare ocazie pentru ,,tricolori'', în prima repriză, când a trimis în bara laterală.
Sursa foto: Profimedia Images
Ilie Dumitrescu, fost internațional, este de părere că România U21 se putea califica în sferturi, dacă fructifica ocaziile avute în primul meci de la acest turneu, cu Olanda U21, meci terminat 1-1.
,,Dacă dă Pașcanu acolo cu Olanda din șase metri.. altfel era. Echipa s-a ridicat la un nivel ridicat în fața a două forțe, Olanda și Ungaria.
Să se facă o comparație, să vedem de unde vin jucătorii ăștia. E normal să ai un obiectiv.
Ar trebui să fim super-mulțumiți, că în afară de Drăgușin, toți joacă în campionatul nostru. Ne-au făcut cinste, noi n-am pierdut la Campionatul ăsta European, era normal să fie o limită în exprimare.'', a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digisport.
În urma rezultatului din această seară de la Budapesta, România termină pe locul 3 în grupa A a Campionatului European Under 21.
De cealaltă parte, Germania încheie după aceste trei meciuri pe locul 2 în Grupa A a Europeanului de tineret, după Olanda U21, care a zdrobit Ungaria U21, scor 6-1.