România U17 și-a aflat adversarii din preliminariile Euro 2025. UEFA a modificat sistemul de calificare

Suporteri România
Echipa națională România U17 și-a aflat adversarii pe care îi va întâlni în primul tur al calificărilor pentru Euro 2025.
Reprezentativa România U17 se pregătește să înceapă o nouă campanie de calificare pentru Euro 2025 și și-a aflat adversarii din primul tur al preliminariilor. ”Tricolorii”, care au fost în urna C, au fost repartizați în Grupa 6 alături de Ungaria, Grecia și Azerbaidjan.
Conform frf.ro, gazdele miniturneelor de calificare și datele de disputare ale acestora urmează să fie stabilite în curând. Prima rundă a calificărilor este programată să se desfășoare în perioada 1 iulie – 19 noiembrie. În această competiție vor putea evolua jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2008.
Din sezonul 2024/2025, UEFA a modificat sistemul de calificare pentru turneul final Euro U17. În prima rundă, cele 54 de participante, inclusiv țara gazdă, Albania, au fost împărțite în 14 grupe, formate din 4 sau 3 echipe. În urma miniturneelor de calificare, 28 de echipe, adică primele două clasate din fiecare grupă, vor merge în Runda 2 – Liga A, restul echipelor urmând să evolueze în Runda 2 – Liga B.
În Runda 2, echipele din Liga A vor fi împărțite în 7 grupe alcătuite din 4 echipe. Câștigătoarele celor 7 grupe de calificare vor merge la turneul final. Echipele din Liga B vor fi împărțite în 7 grupe alcătuite din 4 sau 3 echipe. Rezultatele obținute vor sta la baza urnelor valorice la debutul aceleiași generații de jucători în prima rundă a calificărilor pentru Euro U19!
Componența grupelor pentru primul tur preliminar arată astfel:
Grupa 1: Ucraina, Olanda, Slovenia, Kazahstan
Grupa 2: Germania, Ungaria, Cipru, Andorra
Grupa 3: Anglia, Belgia, Bulgaria, Lituania
Grupa 4: Turcia, Polonia, Malta, Gibraltar
Grupa 5: Franța, Scoția, Țara Galilor, Liechtenstein
Grupa 6: Cehia, Finlanda, Elveția, San Marino
Grupa 7: Irlanda, Islanda, Azerbaidjan, Moldova
Grupa 8: Italia, Grecia, Bosnia Herțegovina, Mtntenegru
Grupa 9: Norvegia, Suedia, Georgia, Estonia
Grupa 10: Spania, Austria, Kosovo, Insulele Feroe
Grupa 11: Israel, Danemarca, Irlanda de Nord, Albania
Grupa 12: Slovacia, Letonia, Macedonia de Nord, Luxemburg
Grupa 13: Serbia, Croația, Armenia, Belarus
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























