Echipa Națională· 2 min citire

Selecționerul Iordănescu, anunț despre viitorul său la națională: Contractul meu e cel mai puțin important în acest moment

Edward Iordănescu

Edward Iordănescu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 21 mar. 2024, 14:48

 

Selecționerul Edward Iordănescu a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu este preocupat de prelungirea contractului său, urmând ca o discuție cu oficialii federației să aibă loc după meciurile amicale cu Irlanda de Nord și Columbia.

"Am așteptat această perioadă, mi-a lipsit contactul cu băieții. Mi-aș mai fi dorit o acțiune, dar ăsta este calendarul. Avem un proces început în urmă cu doi ani și jumătate, mai avem etape de parcurs. Pentru mine personal, prelungirea contractului nu este o problemă și prioritate. După această acțiune, probabil vom avea o discuție cu președintele federației. Vom vedea ce va fi. Vă asigur că echipa națională, România, tot timpul are prioritate în gândul meu. Vom vedea ce gânduri are federația, dar nu știu cum vede federația continuitatea. Eu sunt un antrenor care își asumă responsabilități, dar trebuie să știu ce așteptări sunt. Ar fi indicat să fie un răspuns până la turneul final, dar vom vedea. Eu am mulțumit pentru tot ce mi s-a oferit până acum, am simțit încrederea federației, chiar dacă în jurul echipei a fost tensiune, în interior a fost focus total. Contractul meu e cel mai puțin important în acest moment, important e să ne continuăm munca și ce vor face băieții când se întorc la cluburi până în mai. E multă muncă în continuare", a spus Iordănescu, într-o conferință de presă.

Numit selecționer în ianuarie 2022, Edi Iordănescu are contract până la finalul Campionatului European din Germania.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională