Echipa Națională· 3 min citire

Start pentru România în preliminariile Cupei Mondiale din 2026: Tricolorii înfruntă Bosnia

România

România

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 21 mar. 2025, 10:29

 

Reprezentativa României va înfrunta selecționata din Bosnia și Herțegovina, în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21.45, în grupa H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026.

România a mai jucat de șase ori împotriva Bosniei-Herțegovina, reușind patru victorii și suferind două înfrângeri, fără vreo partidă încheiată la egalitate. Ultima „dublă” vine din 2022, în cadrul Ligii Națiunilor, când triclorii au pierdut 0-1 în deplasare dar au învins 4-1 pe teren propriu prin golurile lui Dennis Man, George Pușcaș (de două ori) și Andrei Rațiu.

Meciul de astăziva fi arbitrat de olandezul Danny Makkelie, ajutat de Hessel Steegstra și Jan de Vries, în timp ce rezervă va fi Marc Nagtegaal. În Camera VAR se vor afla Rob Dieperink și Jeroen Manschot.

Partida va fi transmisă de Antena 1.

Lotul convocat de selecționerul Mircea Lucescu:

Portari

Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);

Fundași

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano |Spania, 27/1), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6);

Mijlocași

Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), ⁠Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Florin TĂNASE (FCSB, 18/3), Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0);

Atacanți

Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1).

Programul complet al grupei României este următorul:

Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino, ROMÂNIA– Bosnia și Herțegovina (21:45)

Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru, San Marino – ROMÂNIA (21:45)

Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)

Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)

Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)

Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)

Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)

Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)

Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)

Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45).

Ediția din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei țări: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Se califică direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor vor fi împărțite prin tragere la sorți și vor disputa două jocuri de baraj (semifinală și finală) pentru a se stabili ultimele 4 naționale europene calificate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională