Bogdan Stelea s-a gândit la un plan prin care naționala lui Rădoi poate contracara jocul ofensiv al Germaniei! Fostul portar al primei reprezentative a glumit cu gândul la o abordare defensivă a partidei.
Pus față în față cu ideea că România trebuie să își asume un joc defensiv în fața multiplei campioane mondiale, Stelea a reacționat cu umor. În stilul care îl caracterizează, fostul portar al naționalei a venit cu o variantă nebunească.
"Hai să stăm toți agățați de bara transversală. Băgăm toți fundașii centrali și ce mai avem", a spus Stelea la Digi Sport.
Revenind la un ton serios, Stelea și-ar fi dorit ca mai mulți jucători de la naționala U21 să facă parte din prima reprezentativă. Fostul internațional nu este de acord ca turneul final EURO U21 să aibă prioritate pentru Federație.
"A spus ceva (n.r. - Mirel Rădoi) ce m-a frapat, că dacă n-ar fi fost Campionat European de tineret, ar fi luat mai mulți jucători la echipa mare! Păi, ce facem? Echipa națională a României depinde de Campionatul European al echipei de tineret. Noi, chiar, nu știm ce e mai important pentru noi?
Noi nu înțelegem că prima selecționată e cea mai importantă? Dacă aveai în cap să iei jucători de la echipa de tineret, trebuia să fie aici și să faci lucruri cu ei.
Eu asta nu înțeleg! Nu mai pot eu de Campionatul European de tineret, când eu îmi joc calificarea cu echipa națională a României! Nu înțeleg!
Odată cu acest sistem nou de calificare, importanța fiecărui jucător este enormă. Pentru că se joacă trei meciuri la trei zile, și nu știu dacă te gândești că un jucător care acum stă în tribună nu poate fi decisiv la viitoarele partide” - a analizat Stelea.
Bogdan Stelea are 91 de selecții în prima reprezentativă a României. Fostul portar a participat la cinci turnee finale cu tricolorii: CM 1990, CM 1994 și CM 1998, EURO 1996 și EURO 2000.