Echipa Națională· 1 min citire

Stoichiță, despre tragerea la sorți din Liga Națiunilor: Este o grupă foarte bună / Ce spune despre selecționerul Iordănescu

Mihai Stoichiță

Mihai Stoichiță

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 9 feb. 2024, 08:11

 

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, a declarat, joi seară, că naționala României are o grupă foarte bună în Liga Națiunilor, unde va evolua cu Kosovo, Cipru și învingătoarea meciului dintre Gibraltar și Lituania.

“E bine Kosovo, Cipru și probabil Lituania. E o tragere foarte bună, nu poți să-ți propui decât să câștigi grupa. Trebuie să facem o campanie bună la un european, să avem avantaj psihologic pentru Liga Națiunilor, că apoi urnează preliminariile pentru Mondial“, a declarat Stoichiță la Digisport.

Oficialul FRF a mai spus că simte că selecționerul Edward Iordănescu va continua la națională și după Euro-2024: “Noi ne dorim să continuăm cu Edi, sper și simt că va continua cu noi.Până acum nu s-a discutat nimic concret, decât comunicarea faptului că noi vrem să continuăm cu el“.

Reprezentativa României va întâlni Kosovo, Cipru și Lituania sau Gibraltar în grupele Ligii Națiunilor, conform tragerii la sorți care a avut loc, joi, la Paris.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională