Echipa Națională· 2 min citire

Vali Crețu are un mare vis: Merit și mă gândesc la asta

Valentin Crețu

Valentin Crețu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 17 dec. 2024, 10:21

Valentin Crețu este unul dintre jucătorii de bază ai celor de la FCSB, în această stagiune. Performanțele sale atât din campionat, cât și din cupele europene, îl poziționează drept unul dintre cei mai buni fundași laterali din țară. Fotbalistul își dorește să fie convocat și să ajute "tricolorii" să se califice la următorul turneu final.

"Sunt mândru că i-am făcut mândri pe suporterii noștri, pe toți steliștii, mă bucur că am avut performanțe. Nu am avut niciodată atâtea meciuri și chiar îmi place. Surprinzător, mă simt foarte bine la vârsta mea, îi mulțumesc lui Dumnezeu și tuturor celor care stau în spatele meu.

Sunt o persoană foarte sinceră și foarte corectă cu mine și îmi fac singur autocritica. Eu cred că merit să fiu la națională și mă gândesc la asta (n.r. la Campionatul Mondial). Am gândit mereu mai sus, nu m-am mulțumit cu puțin. Știu ce muncă fac, știu cât pot și chiar îmi doresc să fiu acolo. Ar fi un vis, când aud de Mondial, parcă mă mișcă. E ceva incredibil, zi de zi voi munci pentru acest vis.

Pentru mine, este ceva incredibil, sunt mândru cât am arătat și sper să nu îi dezamăgesc pe cei care au avut încredere în mine. Sunt foarte fericit să trăiesc aceste clipe", a spus Valentin Crețu la Gala AFAN.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională