Echipa Națională· 2 min citire

Verdictul lui Ilie Dumitrescu înainte de România - Kosovo: ”Generația noastră a ajuns la maturitate!”

Ilie Dumitrescu

Ilie Dumitrescu

Scris de Popescu Mihai Publicat: 15 nov. 2024, 20:19

Reprezentativa României luptă în această seară, de la 21:45, pe Arena Națională, pentru câștigarea grupei de Liga Națiunilor. 

Înainte de meci, Ilie Dumitrescu a oferit mai multe declarații.

"Generația noastră a ajuns la maturitate. S-a acumulat experiență la turneul final, am început fantastic această campanie din Liga Națiunilor. Sunt acum două meciuri - unul mai greu și unul mai accesibil.

N-am niciun fel de emoție pentru meciul cu Kosovo. Ei au în componență ceva jucători, dar încă nu am văzut să fie o echipă sudată. Îl au pe Muriqi în față, care este un atacant masiv, îl au pe Zhegrova, care e cel mai periculos atacant de la ei. E un jucător care are o abilitate foarte bună, are viteză, scoate adversari din joc, cere bine mingea în profunzime, joacă între linii, dar cred că s-a analizat foarte bine adversarul, au toate informațiile.

Îl au și pe Amir Rrahmani fundaș central, pe Muric, care e portar la Ipswich. Sunt câțiva jucători buni, dar noi am reușit și s-a văzut că la meciul din Kosovo naționala noastră a dat dovadă de o disciplină tactică extraordinară. Am reușit să fructificăm momentele bune de joc și să scoatem un rezultat foarte, foarte bun. În momentul de față, să câștigi cu 3-0 în deplasare e super complicat.

Asta ne dorim cu toții, să mergem la Cupa Mondială. Toți iubitorii de fotbal, toți cei care suntem implicați în fenomen așteptăm ca următorul pas să fie pasul spre Mondiale", a spus Ilie Dumitrescu, într-un interviu pentru PRO TV.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională