Naționala de tineret a României a scris istorie în Italia! S-a calificat în premieră în semifinalele unui Campionat European și a obținut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. La finalul partidei cu Franța, 'tricolorii' au trăit momente de nedescris.
România a făcut egal cu Franța, scor 0-0, și a câștigat grupa C, cu 7 puncte.
La Cesena, jucătorii și staff-ul au dansat și au cântat pe teren alături de cei aproape 10.000 de fani. Apoi, căpitanul Ionuț Radu a deschis șampania în vestiar.
"La Tokyo mergem, bă!", a strigat fundașul Alex Pașcanu, cuprins de euforie.
România este revelația Euro 2019 și a înregistrat mai multe premiere la acest turneu final, dar și în preliminarii.
Urmează confruntarea din semifinale cu Germania, joi, de la ora 19:00, la Bologna.