VIDEO | Mirel Rădoi nu dezarmează chiar dacă nici Budescu nu va participa la JO: "Obiectivul e ieșirea din grupă"

MIREL RĂDOI
Mirel Rădoi a vorbit despre problemele legate de refuzul cluburilor de a-și trimite jucătorii la Jocurile Olimpice.
Printre absenți, se află și Constantin Budescu. Clubul de fotbal la care este legitimat, Damac, nu i-a permis să participe la competiția organizată la Tokyo.
”În ultimele zile am tot sperat ca Budescu să fie prezent, până la urmă era singurul la care se găsise o portiță. Și eu, și el, am discutat cu clubul până când ieri mi-a spus că nu-l mai lasă. Toți au văzut aceste date limită și au încercat sub o formă sau alta să te condiționeze de anumite lucruri. Nu știu situația lui contractuală, probabil îl presează într-un fel sau altul, dar la el au existat ceva șanse.

Sursa foto: Credit- Cătălin Soare, Profimedia Images
În rest, nici cluburile din țară, nici cluburile din străinătate... au refuzat. Astra ne-a zis orice jucător doriți, la fel Hermannstadt, au fost cluburi care au zis că 'orice jucători doriți, vi-l lăsăm. Noi vrem ca clubul nostru să fie cunoscut prin jucat noștri prezenți la Jocurile Olimpice'.
N-a contat unde sunt, ce erau, nu am ghete la mine, vin, nu mă interesează, îmi aduc ghetele mai tarziu. Asta contează cel mai mult, chiar dacă putem să facem o comparație cu cei care erau înainte pe listă, un plus de valoare sau de experiență, dar poate e mai bine așa pentru că jucătorii care sunt prezenți aici chiar și-au dorit să fie alături de noi.
Obiectivul e acela, cel puțin ieșirea din faza grupelor, după vom vedea în funcție de adversarul nostru, în funcție de ce energie mai avem pentru că va fi o climă mai aparte și știm ce înseamnă un pressing mai avansat pe o astfel de temperatură, am trăit-o la Campionatul European cu Croația și în ultima cu Germania și d-asta am zis că și din punctul modulului tactic vom avea anumite schimbări”, a declarat Mirel Rădoi, joi, într-o conferință de presă.
https://youtu.be/cc0HHoeKZYw
Naționala Under 23 a României s-a reunit pe 30 iunie la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, acolo unde se va antrena până la plecarea în Japonia, programată la 15 iulie.
Naționala de tineret a fost repartizată în Grupa B la Jocurile Olimpice de la Tokyo, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras. Turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice va debuta pe 21 iulie și se va încheia pe 7 august.
Citește și VIDEO | MIREL RĂDOI, ÎN CONFLICT CU CLUBURILE DIN LIGA I: „ȘI-AU URMĂRIT INTERESUL”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























