Mirel Rădoi a susținut, marți, o conferință de presă online din cantonamentul echipei naționale de la Mogoșoaia.
Printre altele, selecționerul a anunțat, în glumă, cum va reacționa dacă omologul său de pe banca tehnică a Angliei, Gereth Southgate, îi va reaminti de meciul FCSB-ului cu Middlesbrough, din 2006.
“Acum stau pe margine, nu mai joc, o să fiu în rolul lui Oli (n.r. Cosmin Olăroiu). Mă fac că nu-mi aduc aminte dacă-mi spune Southgate ceva despre Middlesbrough. O să-i spun dacă își aduce aminte că a marcat Nicolae Dică”, a spus Rădoi.
Pe 27 aprilie 2006, pe stadionul din Middlesbrough, FCSB pierdea cu 2-4 returul semifinalei de Cupa UEFA, cu Middlesbrough.
Actualul selecționer al Angliei, Gareth Southgate era căpitanul echipei engleze, iar Mirel Rădoi era căpitan al Stelei.
Reprezentativa României va evolua în două amicale, cu Georgia pe 2 iunie, la Ploiești, și cu Anglia, pe 6 iunie, la Middlesbrough.