Răzvan Burleanu a luat legătura cu reprezentanții UEFA cu privire la situația suprafeței de joc din Islanda. Oficialii FRF se temeau că gazdele vor organiza meciul din barajul Ligii Națiunilor pe un teren impracticabil.
Președintele FRF a primit însă asigurări de la forul continental că totul va fi în regulă la ora meciului. Răzvan Burleanu a făcut anunțul în conferința de presă în care l-a prezentat pe noul șef al Școlii Federale de Antrenori, Lucian Burchel.
https://www.facebook.com/FederatiaRomanaFotbal/videos/479336972748079/
"Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu secretarul general adjunct al UEFA, Giorgio Marchetti, în care l-am informat despre această temere a noastră, că gazonul din Islanda nu va corespunde la ora jocului. Mi-a transmis însă că UEFA va trimite o echipă care să-i sprijine pe islandezi astfel încât să ne asigurăm că gazonul se va prezenta în condiții optime. O altă informație pe care o avem este faptul că în momentul de față gazonul este acoperit cu o prelată. Pentru ca apoi să se treacă la o procedură de încălzire a suprafeței de joc. Înțeleg că se va proceda cu niște tuburi cu apă caldă", a adăugat Burleanu.
Islanda - România se va juca pe 26 martie, la Reykjavik. În cazul unui succes, tricolorii vor întâlni învingătoarea duelului dintre Ungaria și Bulgaria într-un meci a cărui miză va fi calificarea la EURO 2020.