Dinamo are după nouă etape al patrulea atac din Liga 1, cu 12 goluri înscrise. Echipa preluată de Claudiu Niculescu de la Bratu este însă a doua în clasamentul celor mai slabe apărări, cu 17 goluri primite. Doar FC Voluntari a încasat mai multe goluri în primele nouă etape. În contextul mai sus amintit, clubul din Ștefan cel Mare stă în joc de gleze așteptând semnătura lui...Gicu Grozav!
Primele pretenții ale mijlocașului ofensiv au fost cu adevărat grozave. 30 de mii de euro la semnătură și un salariu de 10.000 de euro. Adică 150 de mii de euro pentru un sezon din care un sfert aproape a trecut. O zi mai târziu, probabil sfătuit de o persoană mai realistă, anunța că este aproape de o înțelegere. "Am mai vorbit cu cei de la Dinamo și sper să mă înțeleg până la urmă" - a anunțat jucătorul al cărui ultim sezon reușit a fost 2012-2013, sub comanda lui Contra, la Petrolul.
Probabil Grozav a înțeles că nu are niciun atu în negocierile cu Dinamo, iar detaliul pe care tot el l-a anunțat - că a avut o ofertă de 20 de mii de euro pe lună de la FCSB - este irelevant la sfârșit de septembrie! Așteptările dinamoviștilor legate de revenirea lui Grozav trebuie trecute prin prisma statisticilor, care nu par deloc promițătoare:
ultimul joc în care a evoluat Grozav s-a disputat pe 15 aprilie, atunci când internaționalul român a bifat 6 minute pentru Karabukspor;
în sezonul 2017-2018, Grozav a adunat DOUĂ GOLURI ȘI DOUĂ PASE DECISIVE în 24 de meciuri;
din vara lui 2013, în care Terek a plătit 2,2 milioane de euro pentru transferul său de la Petrolul, Grozav nu a făcut niciodată obiectul unui transfer. După un împrumut la Dinamo, rușii l-au lăsat să plece în Turcia, la Karabukspor. După șase luni, a ajuns la Bursaspor, iar din vară este liber de contract!
CITEȘTE ȘI: Claudiu Niculescu e convins că Gicu Grozav va ajunge la Dinamo
Pentru Grozav, o posibilă revenire în Liga 1, la Dinamo este șansa relansării carierei la 27 de ani! Pentru Dinamo, un pariu care se poate dovedi câștigător, dar și un risc de a repeta cazul Torje, deziluzia sezonului trecut în Ștefan cel Mare.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























