CS Mioveni-Universitatea Craiova s-a încheiat cu scorul de 0-3, o victorie îmbucurătoare pentru formația lui Laurențiu Reghecampf. În ciuda acestui fapt, Bogdan Vătăjelu a izbucnit în lacrimi în direct după finalul partidei. Cu gândul la propria familie, fundașul a fost emoționat când a fost întrebat de războiul dintre Rusia și Ucraina.
Bogdan Vătăjelu, cu ochii în lacrimi
„Am marcat primul gol, iar apoi al doilea. Ei s-au relaxat și puteam să mai marcăm. Eu am dat mingea, dar cred că un arbitru se poate gândi să dea. Eu aș zice că n-a fost penalty. Poate altul ar fi dat. Sunt arbitraje destul de corecte. Asta este fața noastră adevărată. Am avut și ghinion.
Dacă stăm să ne gândim, eram mult mai sus și altfel se vorbea de noi. Ne place să ne trezim când sunrem puțin jos. De la anul trebuie să fim altfel. Ne putem bate cu orice echipă din România. La campionat, matematic mai sunt șanse, dar e puțin mai greu. Vrem în Europa. Noi jucăm pentru noi.
(n.r. în lacrimi) Eu evit să mă uit pe rețelele de socializare. Îmi e cam greu să mă uit. Am copii, am familie și mă uit cum fug alții din țara lor”, a declarat Bogdan Vătăjelu la finalul meciului.
Războiul dintre Rusia și Ucraina a stârnit un val de reacții și proteste în întreaga lume. Lumea fotbalului nu a rămas indiferentă față de ceea ce se întâmplă.
Jovan Markovic a reușit să înscrie excepțional, în minutele 25 și 34 ale meciului. Rezultatul final a fost stabilit de Ștefan Baiaram, din pasa decisivă a lui Cîmpanu. Legat de situația din Ucraina, Markovic a comentat astfel:
„Este un sentiment foarte urât, nu ne așteptam să fie chiar așa. Sperăm să se termine cât mai repede și le urez multă sănătate celor din Ucraina”, a transmis Markovic.