Gabriel Debeljuh, atacantul CFR-ului, a marcat un hat-trick în victoria contra celor de la Dinamo (4-1), dar această performanță nu a putut ascunde un „defect” de-al său.
După ce „câinii” au dat primii lovitura prin francezul Baptiste Aloe, în minutul 4', Ciprian Deac a egalat cu șase minute înainte de pauză. Adevăratul spectacol pe teren a fost oferit apoi de către croatul Gabriel Debeljuh.
Atacantul trimis pe teren de Dan Petrescu în repriza a doua, a reușit un hat-trick (golurile au fost marcate în minutele 51', 58' și 76').
Gabriel Debeljuh, acuzat de Leo Grozavu: „Simulează prea mult”
Deși a marcat trei goluri cu Dinamo, Debeljuh a fost criticat de Leo Grozavu, fostul antrenor al celor de la Sepsi OSK. Acesta se declară nemulțumit de atitudinea atacantului de la CFR, care tinde să gestioneze jocul greșit în anumite faze:
„Ce nu-mi place la el este faptul că, deși are un fizic impresionant, simulează prea mult. Îl văd cum cade prea ușor. Dar eu spun că e un atacant foarte bun, atât pentru CFR, cât și pentru România. Îmi plăcea și la Hermannstadt, am avut meciuri grele împotriva lui.
E un atacant destul de greu de marcat și, de aceea, se mulează excelent pe jocul gândit de Dan Petrescu. De când a venit la club, e un jucător foarte important”, a declarat Leo Grozavu, pentru cei de la Look Sport.
În acest sezon de Liga 1, Debeljuh a marcat pentru CFR 9 goluri în 27 de partide .
Conform celor de la Transfermarkt, cota de piață a lui Debeljuh este de 1,6 milioane de euro.
Atacantul a ajuns în România în vara anului 2019, la Hermannstatd, pentru ca un an mai târziu să se transfere la campioana CFR Cluj.