Clubul de fotbal Dinamo București și-a ales noua siglă, sâmbătă, în ziua în care a împlinit 74 de ani de existență.
''Procesul de vot pentru noua emblemă a clubului nostru s-a încheiat astăzi, 14 mai 2022, chiar în ziua în care Dinamo București aniversează 74 de ani în fotbalul românesc, doar în prima ligă. Cea mai frumoasă propunere venită din partea fanilor a fost votată!'', a anunțat clubul pe Facebook.
Peste 1.000 de propuneri de siglă au venit pe adresa clubului din partea suporterilor, dintre care inițial au fost reținut cinci, acestea trecând prin mai multe proceduri de vot, a suporterilor, a asociației DDB, a legendelor clubului, a celor mai importanți jucători din lotul actual și o parte din antrenorii de la grupele de juniori ale clubului și în final a reprezentanților de marketing ai clubului.
Dinamo va avea o siglă dominată de litera D, de pe care lipsesc câinii, simbolul echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare în ultimele decenii.
''Urmează stilizarea și realizarea manualului de brand, urmând ca după ultimul meci oficial din această ediție de campionat, returul barajului pentru menținerea în prima ligă, să prezentăm noua siglă cu care clubul Dinamo București se va prezenta în sezon următor. Noul logo va deveni oficial începând cu sezonul competițional 2022-2023, urmând a fi prezent pe toate echipamentele de joc ale echipei noastre, dar și pe produsele oficiale, în magazinul online și în magazinul de prezentare al clubului'', a precizat Dinamo.
La 20 aprilie, clubul Dinamo a anunțat că își va schimba sigla și așteaptă propuneri din partea fanilor. Noul logo va conține culorile lui Dinamo (roșu-alb), identitatea vizuală a clubului (D, Dinamo, Dinamo 1948) și elemente de legătură cu istoria din 1948 până astăzi.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News



























