Echipe· 2 min citire

Gigi Becali și FCSB au pierdut procesul cu Botoșani - Ce sumă uriașă datorează omul de afaceri

Gigi Becali

Gigi Becali

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 feb. 2022, 14:23

Gigi Becali a pierdut procesul prin care îi este dator 300.000 de euro lui Valeriu Iftimie. Suma restantă este după transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray.

”Da. Va trebui să dea bani, dar se pare că este făcut recurs. E o tragere de timp, tipic românească, nu are nicio șansă. Dacă eram oameni serioși, ne opream din drumul ăsta prostesc. Ne organizam și plăteam și nu ne mai judecam ca proștii.

E treaba dânsului. E vorba de 300.000 de euro. E păcat să ne certăm, să ne vadă lumea că ne certăm la 300.000 de euro. Pe Edjouma mi-a dat banii. Doar aici e problema”, a spus Valeriu Iftime pentru Antena Sport.

Gigi Becali are o altă viziune asupra sumei pe care i-o datorează lui Iftimie.

„I-am explicat. Hai să vedem, știi că sunt corect. Trebuie să scot milionul eu…și restul iei tu, de 9%. Am luat 750.000, să iau milionul și îți dau diferența de 9%. Eu încă nu am scos milionul. Stai să îl iau și apoi îți dau 9%.

El s-a dus la Comisii, dar nu a înțeles. E adevărat că în contractul cu turcii trebuiau să iau aproape 2 milioane… 750.000, cu 600.000 și alte 600.000. Ne plimbă turcii, noi i-am dat la UEFA. El acum a înțeles. Nu sunt escroc”, a dezvăluit Gigi Becali, conform digisport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipe