Mihai Teja a vorbit la conferința de presă a meciului cu Concordia despre o declarație oferită de Mihai Pintilii la ultimul meci.
"Domnul Teja e abia de o lună cu noi, mai e mult de lucru. Încă nu înțelegem exact ce vrea el", a declarat Pintilii la sfârșitul meciului cu Hermannstadt, scor 3-0.
Antrenorul FCSB-ului a descifrat mesajul fotbalistului și a lămurit situația: ''Prin declarația pe care a făcut-o a dorit să spună că mai avem mult de muncă, mai avem mult până o să devenim o echipă foarte puternică. Avem calitate în lot, dar nu poți schimba o echipă într-o lună, am avut o perioadă scurtă de pregătire, este destul de greu. Nici cel mai bun antrenor din lume nu cred că poate schimba radical o echipă într-un timp atât de scurt. Are experiență mare, este jucător de valoare. A câștigat campionate la Steaua (n.r. - FCSB), a jucat în cupele europene. Este un om important pentru noi.'' a declarat Mihai Teja la conferința de presă.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News