Echipe· 2 min citire

Mihai Teja își face griji înaintea meciului cu Concordia Chiajna! ''Într-adevăr, e mai dificil''

Teja

Teja

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 17 feb. 2019, 11:28

FCSB va întâlni Concordia Chiajna în etapa a 24-a din Liga 1. Dacă formația roș-albastră se impune, echipa va ajunge la un singur punct în spatele CFR-ului.

Mihai Teja, antrenorul celor de la FCSB, a vorbit despre meciul cu Concordia Chiajna. Acesta este de părere că jucătorii trebuie să se concentreze și să obțină toate cele 3 puncte. Tehnicianul echipei roș-albastre a menționat terenul sintetic de la Chiajna și a explicat că este mai dificil de jucat pe iarbă artificială.

"Urmează o partidă dificilă, cu o echipă schimbată, cu antrenor nou și mulți jucători aduși în iarnă. Trebuie să fim foarte atenți, dar mergem să câștigăm acest meci. Băieții sunt 100% concentrați la meciul de mâine. Trebuie să ne ambiționeze că am pierdut în fața lor și trebuie să existe dorința de revanșă la meciul de mâine.

teja-fcsb

Nu trebuie să ne găsim condiții neprielnice: terenul, mingea. Într-adevăr este un teren mai dificil decât cel de iarbă, dar trebuie să câștigăm. Trebuie să dai 200% la fiecare meci indiferent de suprafața pe care joci sau condițiile în care joci. Nu trebuie să îți fie teamă.

Ne dorim să devenim mai puternici, să jucăm mai bine de la meci la meci. Îmi doresc să devenim puternici, să câștigăm fiecare meci. Dacă vrem să fim pe primul loc și să fim pe primul loc, trebuie să câștigăm fiecare meci. Fiecare meci e o finală pentru noi." a declarat Mihai Teja la conferința de presă.

Ultimul meci câștigat de Concordia Chiajna în Liga 1 a fost chiar partida tur cu FCSB, scor 1-0 (7 octombrie 2018)!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipe