Formația Dinamo a învins, marți, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Juventus București, într-un meci contând pentru etapa a X-a a play-out-ului Ligii I, disputat la Voluntari.
Înaintea meciului s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Cristian Țopescu, însă fanii dinamoviști nu l-au respectat, proferând injurii la adresa rivalilor steliști.
Fundașul central Mihai Popescu (64) și căpitanul Dan Nistor (73) au marcat golurile dinamoviștilor pentru a opta victorie după 10 etape disputate în play-out-ul Ligii I.
Cameraman agresat
Potrivit Digi Sport, un cameraman al acestui post a fost lovit de la spate, cu pumnul în ceafă, de către Elias Bucurică, liderul galeriei roș-albilor. Cameramanul se afla în dreptul peluzei din care vizionau meciul fanii dinamoviști.
Bucurică, cunoscut pentru multele sale antecedente, pentru care a și primit interdicție de a intra pe stadioane, l-a lovit pe cameraman, prin gard. Totodată, un alt membru al galeriei a început să tragă de cameră, moment în care cameramanul de la Digi Sport s-a speriat foarte tare. Acesta chiar a crezut că fanul are la el un obiect contondent, astfel că a părăsit imediat locul de filmare, asta în timp ce în zonă nu se afla niciun steward sau vreun reprezentant de-al Jandarmeriei.
Pentru că a simțit că nu sunt condiții optime de a filma, a refuzat să se mai întoarcă la locul cu pricina. De altfel, și camera de filmat a fost ulterior retrasă din acea zonă, mai precizează Digi Sport.
Juventus București - Dinamo București 0-2 (0-0)
Juventus București: Drăghia - Kardes, Leca, Wallace, D. Popescu - Balgiu, V. Gheorghe (Ilie '67) - Drăghici, Băjenaru, Nicoară (Neacșu '90) - M. Constantinescu (Ciobanu '82). Antrenor: Marius Baciu