Prezența lui Jose Mourinho în România pare învăluită în mister, astfel că au apărut tot felul de speculații. „The Special One” a spus că e în vacanță și că îi place să urmărească meciuri internaționale, însă Gigi Becali a aruncat bomba: Manchester United e interesată de un jucător de la FCSB!
„Manchester United m-a intrebat de Man!", a spus omul cu banii la FCSB.
Denis Man, 19 ani, a marcat 10 goluri în acest sezon. Pentru a-l lăsa să plece, Becali cere 30 de milioane de euro!
„Nu știu de ce a venit Mourinho, că nu am vorbit cu Giovani, dar eu știu că Manchester acum vreo două luni s-a interesat de Man și am cerut 30 de milioane. Dat de ce a venit Mourinho nu am vorbit încă, dar eu cred că pentru Man a venit, din moment ce acum două luni au cerut o ofertă pentur Man și le-am spus 30 de milioane. Așa am cerut eu.
Atunci când nu e ceva de vânzare, cer foarte mult, ca să spun un preț. Pentru că eu vreau să iau mult mai mulți bani decât 30 de milioane. Pentru că nu vreau să-l dau cu 3, cu 5, cu 10, cer 30, ca să-i fac prețul, iar dacă sare peste doi ani să pot să iau 60 sau poate chiar 100. Așa lucrez eu", a declarat Becali, la ProX.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News