În aceeași zi în care se despărțea de UTA, Laszlo Balint era văzut ca un posibil nou antrenor la Rapid. Fostul tehnician al arădenilor, care a reușit promovarea cu aceștia la finalul sezonului 19/20, a declarat că are o relație bună cu Victor Anghelescu, finanțatorul de la Rapid.
Lszlo Balint, antrenor la Rapid?
„Sunt chiar amic bun cu Victor, îl respect foarte mult. Când a preluat Rapidul, echipa era în Liga 3. Iată că a reușit să o ducă în Liga 1. A devenit o echipă respectată din punct de vedere al jocului și al modului în care se dezvoltă.
Vorbim de un club important, dar care a trecut printr-o perioadă foarte dificilă și sportiv, și financiar.
Am lucrat cu el, chiar dacă pentru o perioadă foarte scurtă, la Snagov, el a fost cel care a insistat să merg la Snagov atunci, după care a ținut să îmi spună personal, după două-trei săptămâni, că va merge să preia Rapidul, o nouă provocare pentru el.
Eu am rămas să continui munca pe care am început-o. Dar chiar dacă am o relație în primul rând bazată pe respect reciproc cu Victor, nu a fost nicio discuție nici direct, nici prin agentul meu. Au fost alte discuții cu alte echipe din Liga 1, a fost sunat agentul meu, nu eu, dar printre ele nu se numără Rapidul”, a clarificat Laszlo Balint pentru cei de la Digi Sport.