Echipe· 1 min citire

Victorie importantă pentru Dinamo în Liga Națională de handbal!

fani-dinamo1

fani-dinamo1

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 mar. 2019, 13:33

După eliminările suferite în Liga Campionilor și Cupa României, Dinamo a câștigat cel mai important meci din cadrul etapei a 22-a din Liga Națională de handbal masculin.

După perioada dificilă prin care "alb-roșii" au trecut în ultimul timp, Dinamo a obținut o victorie importantă în fața unui adversar foarte puternic, Potaissa Turda.

Dinamoviștii au fost eliminați din Liga Campionilor de Sporting Lisabona, au suferit un eșec în derby-ul cu CSM București și  au fost eliminați din Cupa României de eterna rivală Steaua București.

Elevii antrenați de Constantin Ștefan au început partida ezitant, iar scorul la pauză a fost 17-16 pentru oaspeți.

dinamo-bucuresti-handbal-masculin

În partea secundă ardelenii au condus ostilitățile și au condus chiar și la 3 goluri diferență, dar Dinamo a întors soarta partidei în ultimele 10 minute ale confruntării și s-a impus la un două goluri diferență, scor final 33-31.

În urma acestei partide, Dinamo se clasează pe locul 4 cu 45 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipe