Echipe· 2 min citire

VIDEO | Clinceni o bate pe Sepsi și ajunge pe loc de play off! Rusescu, înger și demon pentru ilfoveni

academica clinceni bucurie

academica clinceni bucurie

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 31 oct. 2020, 16:22

Academica Clinceni a câștigat meciul din etapa a noua a Ligii 1, scor 2-0 pe teren propriu, împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

Golurile victoriei ilfovenilor au fost marcate de bulgarul Chunchukov în minutul 15 și de Raul Rusescu în minutul 43. Fostul stelist ajuns la Clinceni a ratat și un penalty.

După ce Sepsi a început meciul mai tare, având o ocazie în primele minute, Chunchukov a deschis scorul în minutul 15, după ce a fost introdus pe teren în minutul 4 al jocului în locul tânărului Morar. Bulgarul a marcat din pasa conaționalului Pashov.

https://www.youtube.com/watch?v=W-IMIRPjtGo

Cu șase minute înainte de pauza meciului Clinceni a primit penalty din partea arbitrului. Un obișnuit al penalty-urilor, Raul Rusescu a pus mingea pe punctul cu var, însă, surprinzător, a ratat lovitura de la 11 metri după intervenția portarului Niczuly.

Rusescu s-a revanșat patru minute mai târziu, după ce a primit mingea de la adversar. Acesta s-a aflat pe traiectoria mingii trimise de Deligiannidis către portar. Atacantul a preluat mingea și l-a executat pe Niczuly în minutul 43.

https://www.youtube.com/watch?v=spGpcaV_dtM

În repriza a doua a meciului, ilfovenii puteau majora diferența la ocaziile avute de Cristi Tănase și Chunchukov. Nicio echipă nu a mai marcat, iar scorul pauzei a fost și cel final.

După meci, în vestiar, fotbaliștii de la Clinceni au început să cânte de bucurie.

După jocul câștigat cu Sepsi, formația antrenată de Ilie Poenaru a ajuns pe loc de play off în Liga 1. Clinceni a ajuns la 13 puncte adunate în nouă etape, cu două mai puțin decât adversara de astăzi.

Citește și  VIDEO | Internetul a izbucnit după ce Simona Halep a anunțat că are Covid-19! Ce mesaje de încurajare a primit numărul 2 WTA

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipe