Echipe· 2 min citire

VIDEO | Dielna, cucerit de fanii olteni: ''Sunt deosebiți! De aceea am ales Craiova!''

Claude-Dielna-universitatea-craiova

Claude-Dielna-universitatea-craiova

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 20 feb. 2020, 18:00

Claude Dielna, noul transfer al Universității Craiova, a fost cucerit de fanii olteni.

Fundașul de 32 de ani va evolua pentru formația din Bănie până la sfârșitul acestui sezon.

Chiar dacă a avut o ofertă importantă din China, Dielna recunoaște că a preferat să revină în Liga 1 datorită fanilor Universității Craiova.

''Sunt bucuros să fiu la Craiova și că am semnat pentru Universitatea. Cunosc Craiova de când am jucat prima dată în România, este un club mare, cu o istorie extraordinară și fani deosebiți, foarte gălăgioși, și de aceea am ales să vin aici, să luptăm pentru titlu.

Voi da totul, eu și colegii vom face totul pentru a face istorie pentru Universitatea Craiova și pentru a face fericiți suporterii. Leul pe care îl am tatuat este o reflecție a mea, mă reprezintă, mă consider un leu, un luptător, știu că leul este și simbolul Craiovei. 

Mă simt foarte bine, de mâine voi începe antrenamentele și staff-ul tehnic va decide dacă voi juca duminică sau când voi debuta. Am avut ofertă din China, dar Craiova m-a dorit mai mult și mă bucur că am ajuns aici, aceasta a fost decizia mea, nu a fost nevoie să primesc vreun sfat, fiindcă știam ce înseamnă Craiova. O să muncim împreună și o să rezolvăm problemele din apărare'' a declarat Claude Dielna la conferința de presă.

Fundașul nu va juca pentru prima oară în Liga 1. În 2017, acesta a evoluat sub formă de împrumut la Dinamo.

Lorient, FC Istres, Olympiakos, CS Sedan, Sheffield Wedensday, Slovan Bratislava, Dinamo, NY Revolution și Portland Timbers sunt echipele pentru care a mai evoluat Dielna de-a lungul carierei.

500.000 de euro este cota de piață a fundașului, potrivit transfermarkt.com.

Citește și Oltenii, împresionați de ultima achiziție! Ce poreclă a primit noul fundaș al Craiovei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipe